Directia 5 - Anii cei mai buni sunt cei care-o sa vina

Conferinta Pr. Nicolae Tanase - Tarele copilariei - copiii care cresc intr-o lume fara suflet 28.11.2011

Conferinta Pr. Nicolae Tanase - Tarele copilariei - copiii care cresc intr-o lume fara suflet 28.11.2011 from Cristina Sturzu on Vimeo.


Sursa: http://femeiacrestina.blogspot.com/

Minunile Sfantului Nicolae - povestea unui covor

Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule". Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: "Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale drepte osteneli!" Si avea aceasta in mintea sa totdeauna.

Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetele si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae". Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantuiui Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batram a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.

Si, mergand el prin mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batarn cinstit, care i-a zis: "Prietene, unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi". Si a grait cinstitul acela, catre batran: "Au, luavei sase galbeni?" Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Si a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.

Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?" Pentru ca ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine esti?"

S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni". Si multe asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.

Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru Imparatia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: "Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".

Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat. in chipul unui om cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?"

Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata au strigat ca dintr-o gura ammdoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.

Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

Minunile sfantului Nicolae - Izbavirea de la inec

Oarecand, niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator, mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in furtuna fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare. Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia cu ochii lor si le-a zis: "Iata, m-ati chemat si am venit voua in ajulor". Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis; "Cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu" (Ioan 14, 12). Deci, dupa aceea, purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si instiintandu-se ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul

Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din rele ce patimisera.

Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: "Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si ganduriie mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica sunteti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care suteti voi" (I Corinteni 3,16-17). Deci, asa invatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si din cei necredinciosi, de se intampla cuiva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intru dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept.

Asa-i romanul !

Asa-i romanul cand se veseleste,
Ca si stejarul cand inmugureste.
Asa-i romanul cand este iubit,
Ca si stejarul cand e inverzit.

Tara-i a noastra si in fericire
Poate oricine sa traiasca-n ea.
Si-a mea mandruta ce o am pe lume
E tot ce am mai scump in ea!
(E tot ce am mai sfant in ea)

Traiasca tara, patria mama,
Traiasca toate, cate sunt in ea.
Traiasca toate, cu mic cu mare,
Si a mea mandra, ce o iubesc tare.

O rugaciune, catre ceruri zboara,
O rugaciune, catre Dumnezeu,
Ma rog acuma pentru a mea tara,
Si pentru tine, sfant poporul meu.
Ma rog acuma pentru a mea tara,
Si pentru tïne, sfant poporul meu.

Mugur, mugurel

Educatia ortodoxa a copiilor - Parintele Serafim Rose

Valea Parului - Proiect social al asociatiei Provita

Pe Ioana am cunoscut-o la Valea Plopului, in tabara ASCOR. M-a impresionat cat e de hotarata si harnica. Nu se dadea in laturi de la activitatile cele mai grele , spre deosebire de mine, care ma cam speriam la gandul ca va trebui sa spal vasele la rau. Dar cel mai mult m-a impresionat atunci cand ne-a povestit de proiectul ei. Cu sclipiri de speranta in ochi ne-a spus ca ea a pornit un proiect asemanator celui de la Valea Plopului- si cum nimic nu e intamplator , e vorba tot de o Vale - a Parului. Ne-a povestit cum a luat binecuvantare de la Parintele Nicolae Tanase, cum la inceput el a incercat sa ii descurajeze prezentandu-le greutatile, cum apoi vazand hotararea lor le-a dat sfaturi pretioase...
Ei, si timpul a trecut, eu uitasem de Ioana ...dar iata ca Doamne a facut de "am dat" din nou de ea, citind cu bucurie  despre frumosul proiect si despre faptul ca si-a atins scopul, iar doua mame si cei sapte copii ai lor au gasit aici un camin.

Iata cum incepe povestea lor :

" Ce aţi face dacă vi s-ar pune la dispoziţie o casă şi o curte, nelocuite de vreo zece ani? O casă plină cu lucruri de-a valma, cu mobilă în parte mâncată de cari; o curte care aduce mai degrabă a lăstăriş decât a grădină. Noi ne-am înarmat cu vreo două-trei binecuvântări şi, cu mânecile suflecate, ne-am apucat de treabă. Cu gândul de a urma Părintelui Nicolae Tănase, chiar dacă nu avem nici experienţa şi nici, mai ales, harul dumnealui.

Casa mai e crăpată pe ici pe colo. Şi nici prin bătătură nu-s toate chiar la locul lor. Dar ca o umbră a gospodăriei prospere de altădată (a învăţătorului din sat), avem o găină şi un cocoş, doi iepuraşi şi vreo câteva rânduri de roşii şi de vinete. Pentru la primăvară ne propunem mai mult.

La vremea potrivită (şi cu nici o clipă mai devreme), au apărut şi cele pentru care aceste lucruri se pregătiseră: două mame, cu cei (în total) şapte copii ai lor. Şase fete şi un băiat. Cea mai mică, botezată la jumătatea lunii septembrie, s-a născut aici."

Mai multe puteti citi aici :  http://valeaparului.ro/   Sigur ajutorul vostru, oricat de mic , va fi mai mult decat binevenit !

Conferinta "Ai Copil" - Bucuresti si Iasi

Cand va ridica Dumnezeu suferinta de la mine ?

Aproape întotdeauna sufletul și mintea noastră este invadată de o sumedenie de „de ce-uri?” atunci când suferința ne constrânge. Ar trebui să înțelegem că Dumnezeu bate cu sârguință la ușa sufletului nostru iar noi nu auzim și de aceea uneori folosește această „sonerie” numit suferință care imediat ne poziționează în altă direcție. Iubirea de sine își spune imediat cuvântul și de aceea devenim mult receptivi. Arhimandritul Simeon Kraipoulos încearcă în cele ce urmează să ne poziționeze corect față de suferință:
Să mai știți și acest lucru: după ce suferința își va face treaba pe care o are de făcut, Dumnezeu o ridică. Nu-i este greu deloc lui Dumnezeu să ridice orice suferință. De aceea, când suferim, când persistă o durere, să gândim așa: ,,Dumnezeu vrea să-mi facă un bine, iar eu mă fac că nu înțeleg, doar mă tânguiesc și mă chinuiesc”.Acest lucru să-l vezi, anume că Dumnezeu vrea să-ți facă bine.

Aceste lucruri le spun și părinților în legătură cu copiii lor. Câteodată vin unii care sunt oameni duhovnicești și părinți buni, atenți la îndatoririle lor creștinești, ca să se vaite despre copilul lor care a luat altă cale, pe care niciodată nu se așteptau să o ia. Mă străduiesc și le spun următoarele, nu ca să port doar o simplă conversație cu ei, ci pentru că eu cred - și deja am văzut acest lucru în fapt – că lucrurile stau astfel: 
,,Luați seama, poate că voi vă considerați niște părinți buni și vă pasă de ceea ce se întâmplă cu copilul vostru, care se pierde pe o cale greșită, dar să știți că Dumnezeu îngăduie aceasta copilului vostru, exact ca să vedeți unele lucruri pe care nu le-ați văzut încă.Se poate să aveți înlăuntrul vostru un egoism, o părere bună despre voi înșivă, sau orice altceva la care nu ați luat seama. Dacă voi veți pricepe și se va vindeca sufletul vostru de aceste păcate, de aceste patimi, se va vindeca și copilul vostru. Dumnezeu va aduce copilul înapoi, pe drumul cel bun, pe calea cea dreaptă, lângă voi”. Și, într-adevăr, în multe situații se întâmplă așa.

În general însă, vreau să spun că, atunci când suferința nu ne mai este necesară, Dumnezeu o ia de la noi.

Dacă ea continuă, dacă rămâne, înseamnă că ne este de folos. Și de faptul că eu sunt indispus în această seară, se pare că era nevoie și de aceea Dumnezeu a îngăduit. Deci, nu trebuie să spunem altceva decât ceea ce am spus. Altfel, dacă nu aveam această indispoziție, n-am fi spus ceea ce am spus. Am fi vorbit despre alte lucruri, dar probabil că acestea ne-au fost de folos să le auzim în această seară.

Iubiților, socotesc că dacă luați aminte, dacă înțelegeți puțin din ceea ce v-am spus, începeți să înfruntați suferința în acest mod și veți descoperi că lucrurile sunt așa cum le-am destăinuit.

Dar luați seama, să nu se zdruncine niciunul înlăuntrul lui, pentru că în ceasul în care auzim predica, se poate ca în noi să se cutremure totul. Și zicem : Bine le spune părintele, dar nu se potrivește, iscusit grăiește, dar cum să facem? Nu, nu trebuie așa! Dacă privești astfel lucrurile, deja ai pricinuit o mare pagubă sufletului tău. Ai auzit cuvântul lui Dumnezeu? Lasă-L să intre în inima ta și să-și facă treaba înlăuntrul tău. Nu te cutremura, nu reacționa deloc.

Iubiților, cred că aceste cuvinte sărace pe care le-am grăit, luând lucrurile în serios, vor face tuturor și mie un mare bine: din acest moment, când deja suntem în biserică și ascultăm dumnezeiasca Liturghie, care este Raiul, Împărăția lui Dumnezeu, vom simți că ne aflăm înlăuntrul acestora și vom trăi cu acest sentiment cealaltă vreme a vieții noastre. Și când vom pleca din lumea aceasta, vom trăi pentru veșnicie cu Dumnezeu și cu sfinții în Rai.

Suferința aduce mai mult folos decât orice altceva.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007

Calitatile sotului si ale sotiei

Din conferinta Parintelui Nicolae Tanase "De la prietenie la casatorie"

" E foarte adevarat ca barbatul trebuie sa aiba niste calitati ca sa fie placut de sexul opus. Ca si conditii in cadrul unei prietenii ( cu ataa mai mult in cadrul unei casatorii ) , barbatul trebuie sa fie : nebetiv, nefumator, nezgarcit, neafemeiat si cu frica de Dumnezeu. Sase calitati mari si late. Dupa cum stiti, femeia trebuie sa fie buna. Ca in rest , este. Adica e finuta, vrednica, se ocupa de mancare, de cresterea copiilor, ea face totul. Poate sa faca totul si trebuie sa faca totul, ajutata de sotul ei. Numai asa. Nu are voie sa faca nimic neajutata de sotul ei. Sotul poate pune chiar un afis: "Interzis ca sotia mea sa faca ceva singura."

Pasii pictarii unei icoane - simboluri ( film )

Familia - film documentar

O meditatie asupra familiei, documentarul  a fost filmat într-un orfelinat condus de trei călugăriţe ortodoxe în Guatemala . "Familia" prezintă interviuri cu maicile,  cu pictorii iconari care lucreaza la pictarea bisericii construita de maici si portretizeaza viata micutilor orfani.

Prima mea icoana pe sticla

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris pe blog. Dar nu am stat degeaba in timpul asta, ci am invatat o tehnica noua : pictarea icoanelor pe sticla. E ceva mai usor decat cu cele pe lemn si mult mai rapid.

Pentru primul meu model am ales o icoana cu Sfantul Ilie suindu-se la cer:

Nu am renuntat totusi la vechile pasiuni, asa ca inainte de vara am facut si o icoana pe lemn cu Sfanta Teodora. M-a impresionat mult viata ei, citita in cartea "12 printese si imparatese adevarate"

Zilele Sfantului Siluan Athonitul in Timisoara

Arhiepiscopia Ortodoxă a Timişoarei, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Kratima din Timişoara, organizează, în perioada 27-28 septembrie 2011, cea de-a treia ediție a simpozionului internaţional „Zilele Sfântului Siluan Athonitul”, dedicat „monahului în har” de la Athos.
Simpozionul cuprinde, alături de cuvinte de folos rostite de invitați de seamă, un atelier de creație plastică pentru copii, precum şi lansarea cărţii pentru copii şi tineri „Cuviosul Siluan Athonitul. Viața sa povestită copiilor”, prima din colecția de carte duhovnicească „Poveşti cu Sfinți Părinți, pentru copii cuminți”, care îşi propune să-i familiarizeze pe cei mici cu vieţile unor sfinţi mai puţin cunoscuţi, însă mai apropiaţi de noi ca timp, sau ca spaţiu.

Vor prinde viaţă, aşadar, în paginile cărţilor din colecţie, sfinţi români, dar şi sfinţi de pe alte meleaguri a căror petrecere în viaţa pământească nu este atât de îndepărtată în timp.  Astfel, prima carte din colecţie este dedicată Cuviosului Siluan Athonitul, care a trăit nu demult, între anii 1866 şi 1938, petrecând cea mai mare parte a vieţii sale în Grecia, la Muntele Athos.

Textul cărţii este semnat de Preot Ilie Grecu, după o biografie a părintelui Sofronie Saharov. Ilustraţiile îi aparţin lui Andrei Rosetti.

Următorul volum al colecţiei va fi dedicat Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul şi ocrotitorul Timişoarei şi al Banatului.

 .

Programul simpozionului :

Marţi 27 septembrie 2011

Ora 10, Facultatea de Arte

Sfântul Siluan povestit copiilor. Atelier de creaţie plastică. Invitat : Maica Siluana

 Ora 18, Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”

Sfântul Siluan. Despre dragoste

Invitaţi : Maica Siluana Vlad şi Arhimandritul Syméon, egumenul Mânăstirii Sfântul Siluan, Saint-Mars-de-Locquenay, Franţa

 În pauză : lansarea colecţiei de carte „Poveşti cu Sfinţi Părinţi pentru copii cuminţi”

Miercuri 28 Septembrie 2011

Ora 7.30, Catedrala din Timişoara. Sfântă Liturghie Arhierească

 Ora 18, Aula Magna a Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”

Iubirea de vrăjmaşi, singurul criteriu al Adevărului

Invitat : Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard (Franţa)

Cuviosul Siluan Athonitul – Mireanul Simeon

Invitat : Pr. Dionisie Ignat, Duhovnicul Mânăstirii Sfântul Ilie, Albac (jud. Alba)

Maica Siluana

Maica Siluana este Stareța Mânăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași, coordonator al Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” şi membru fondator al Școlii „Varlaam Mitropolitul”, ambele patronate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Desfășoară activități de formare duhovnicească și consiliere de la înființarea Centrului, în urmă cu zece ani, și de consiliere online pe site-ul Centrului prin Seminarul Duhovnicesc „Să ne vindecăm iertând”.

Maica Siluana este autoare a unsprezece cărți şi invitat de suflet al tinerilor din țară și din afara țării, cărora le vorbeşte de doisprezece ani încoace în cadrul conferințelor organizate de organizațiile și parohiile ortodoxe.
.

Protoiereu Marc-Antoine Costa de Beauregard

(Consilier pe probleme de comunicare şi media al Î.P.S. Iosif în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Franţa)

Născut în 1947, preot al Bisericii Ortodoxe Române din 1977, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard este păstorul Parohiei Ortodoxe Saint-Germain-et-Saint-Cloud de la Louveciennes, Protopop al Protoieriei Ortodoxe Române din Franţa, şi consilier pe probleme de comunicare şi media al Î.P.S. Iosif în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Limours (Franţa).

După studii de limbi clasice, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard obţine un doctorat în istorie bizantină, apoi se formează la Bucureşti, alături de Părintele Dumitru Stăniloaie. În anul 2010 susţine un doctorat în teologie dogmatică la Institutul Saint-Serge din Paris. Lucrarea de doctorat, cu titlul „Suferinţă şi ascultare. Persoana umană şi Crucea”, a fost desăvârşită sub coordonarea Protopresbiterului Boris Bobrinskoy şi urmează să apară în anul 2012 la Editura Zeta Books.

Cărţi publicate :

L’Orthodoxie, Buchet-Chastel, Paris, 1979
Ose comprendre que Je t’aimeDumitru Stăniloae, Le Cerf, Paris, 1984
Mică dogmatică vorbită, Sibiu, Editura Deisis, 1995
Rugaţi-vă neîncetat, Bucureşti, 1988
Teologia sexualităţii, Bucureşti, 2004
La Voie hésychaste, Paris, 2010

Arhimadritul Syméon

Egumenul Mânastirii Sfântul Siluan, Saint-Mars-de-Locquenay (Franţa)

Părintele Arhimandrit Syméon a fost mai mulţi ani ieromonah într-o parohie ortodoxă din Paris, în timp ce, în paralel, lucra ca asistent social, ajutând persoane fără loc de muncă şi ocupându-se benevol de tineri delincvenţi aflaţi în dificultate. În anul 1990, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhimandrit Sofronie Saharov, a întemeiat Mânăstirea „Sfântul Siluan” la Saint-Mars-de-Locquenay (Franţa). În prezent este preşedintele Asociaţiei Sfântul Siluan. Părintele Arhimandrit Syméon intervine regulat în cadrul unor emisiuni radiofonice.

Părintele Dionisie IGNAT

Duhovnicul Mânăstirii Sfântul Ilie, Albac, Jud. Alba

Născut la data de 19 iulie 1963, la Cisnădie, în județul Sibiu. Primește la botez numele de Dumitru.

Absolvent al Liceului Energetic din Sibiu în 1982, face armata, după care se angajează la Fabrica « 11 Iunie » din Cisnădie, ca lăcătuş mecanic.

Între anii 1989 – 1993 urmează cursurile Facultății de Teologie pastorală de la Sibiu, iar în 1992 este hirotonit preot celib pe seama parohiei Lăzeşti, din județul Alba.

Din aprilie 1999 este  preot la Mânăstirea Sfântul Ilie din Albac, unde se călugăreşte în 2002, primind numele de Dionisie şi unde rămâne, ca duhovnic, până astăzi.

Sursa : http://mitropolia-banatului.ro/?p=4344

  

Uneste punctele si coloreaza ! - plansa ortodoxa

Poveste despre nemulţumire - de Claudia Groza

Livada răsuna de cântecele păsărilor, de  zumzetul insectelor şi de foşnetul frunzelor atinse de vântul ce anunţa venirea toamnei. O fetiţă vorbea cu vrăbiile în luna lui gustar şi îşi arăta albeaţa dinţilor. Vântul îi mângâia creştetul şi se simţea răsfăţată.

- Mi-aş dori atât de mult să pot zbura asemeni vouă! şopti copila.

- Nu e atât de greu, dar te vei zgâria de crengile arborilor, de piscurile munţilor. Apoi află că va fi necesar să îţi cauţi hrană. Oamenii nu sunt atât de darnici. Tu, de exemplu, când ai lăsat ultima oară firimituri la fereastră? grăi o vrăbiuţă guralivă şi veselă.

- Într-adevăr a trecut ceva vreme de când am făcut acest gest. Voi fi mai atentă de acum încolo, îngăimă fetiţa.

Dintre straturile cu legume, aşezate cu migală printre pomii fructiferi,  se auzi timid o şoaptă.

-         Cât mi-aş dori să fiu un gogoşar!

Dând frunzele la o parte, copila a descoperit un ardei gras, galben, frumos, dar foarte trist. Broboane de lacrimi se prelingeau dinspre codiţa ce îl ţinea prins pe tulpină spre pământ.

-         Dar şi tu eşti gustos şi frumos, cu multe vitamine.

Ardeiul nu a răspuns. Doar ofta şi iar ofta.

- Uneori şi eu aş vrea să fiu o minge colorată şi să mă rostogolesc, să fiu mângâiat şi îmbrăţişat de copii.

Întorcând capul în direcţia de unde veneau cuvintele, fetiţa a exclamat:

- Hei, un pepene vorbitor! Dragule, dar şi tu eşti atât de colorat: verde închis la exterior, misterios, şi roşu aprins îm interior, şi dulce, şi gustos. Nu înţeleg de ce nu eşti fericit, zău aşa!

Pepenele ofta şi iar ofta.

- Cât mi-aş dori să fiu creangă, să văd împrejurimile.

- Cine o vorbi acum? se întreba micuţa.

- Eu, rădăcina acestui arbore. M-am săturat să fiu ascunsă în pământ, să mă lupt cu insectele şi viermii.

- Dar eşti atât de importantă! Dacă nu ai fi tu, arborii nu ar mai creşte, nu ar mai face fructe.

Rădăcina ofta şi iar ofta.

- Ba şi eu ce aş dori să fiu rădăcină, grăi timid o ramură. Nu mai vreau să stau în soare, să ascult mereu gălăgia păsărilor.

- Dar tu susţii frunzele care hrănesc vieţuitoarele. Ai un rol important, nu este cazul să te plângi.

Ramura ofta şi iar ofta.

- De câte ori am visat, stând în cutia mea,  să fiu un contrabas, îşi împărtăşi dorinţa, cu elan şi voce puternică o  vioară rezemată de tulpina unui gutui.

- Tu vorbeşti? întrebă speriată fetiţa. Ne cunoaştem de patru ani şi nu mi-ai spus nimic, niciodată.

- Ei, ce rost avea? Eşti prea micuţă să cânţi la contrabas.

Vioara ofta şi iar ofta.

Ameţită şi obosită de atâtea văicăreli şi nemulţumiri, copila s-a aşezat pe rădăcinile bătrâne şi groase ale unui măr. A scos încet, cu degete firave şi lungi precum nişte creioane ascuţite, un evantai realizat din lemn de bambus. În timp ce îşi făcea vânt, auzi un scâncet:

- Oare voi fi vreodată acordeon?

- Asta e prea de tot. Ce se întâmplă de toată lumea e nemulţumită? Eu ce să mai spun că nu am mai crescut şi sunt cât o păstaie de fasole, deşi am împlinit 7 ani?!

Pe neaşteptate, vântul a căpătat înfăţişarea unui zmeu, şi a început să sufle puternic peste livadă, peste casele din împrejurimi, peste dealurile rotunjite.

Fetiţa s-a făcut ghemotoc şi s-a adăpostit în scorbura mărului pe rădăcinile căruia se odihnise.

- Am să rezolv eu aceste nemulţumiri. Să învăţaţi să vă vedeţi rostul pe aceste meleaguri şi să apreciaţi întotdeauna ceea ce sunteţi, urlă zmeul.

Pe negândite sau cât ai putea spune “peşte”, fetiţa cât o păstaie de fasole a fost luată pe sus şi obligată să zboare. Fiind uşoară, a plutit câteva minute în aer, apoi s-a agăţat de crengile unui fag înalt şi a rămas atârnată acolo.

Ardeiul gras, s-a micşorat, s-a umflat, transformându-se într-un gogoşar roşu. Văzând aşa frumuseţe, stăpâna livezii l-a cules pentru a-l pune la murat pentru iarna lungă ce urma să sosească în câteva luni.

- Mai vreţi? Vă arat eu vouă nemulţumiri, râdea zmeul cu gura până la urechi, zguduind pământul.

Pepenele a fost colorat de razele soarelui în multe colori. A devenit o minge. Un băieţel a lovit-o cu putere şi, întrând în sârma ghimpată ce împrejmuia livada, s-a spart. Un fâsâit încet şi trist, atât s-a auzit.

Rădăcina, tot tânjind după soare a ieşit din pământ. Ramurile au fost trântite pe sol, aşa cum îşi doreau. Pomul s-a uscat, nemaivând apă.

Vioara a început să crească şi tot a crescut până ce corzile au cedat, şi     s-au rupt. Din acea clipă, nu a mai cântat.

Dintr-o dată, evantaiul se întindea şi se tot întindea. Aerul ce atingea fiecare cută scotea un sunet. Evantaiul era fericit şi mândria îl cucerise rapid. Părea că reuşise să îşi împlinească dorinţa. La următoarea întindere, a cedat şi s-a rupt în multe bucăţi.

- Acum sunteţi fericiţi? Nu era mai bine să vă limitaţi şi să fiţi voi înşivă? Credeţi că alţii sunt mai interesanţi decât voi. Nu este adevărat! Fiecare obiect, vieţuitoare, om are un rol important pe pământ.

- Te roooog, iartă-mă şi coboară-mă de aici, striga cât putea micuţa, destul de speriată.

- De data asta te ajut, dar cu o condiţie, spuse zmeul.

- Oricare, oricare, oricare. Promit să fac ce îmi ceri, răspunse copila cu lacrimi în ochi.

- Să povesteşti prietenilor tăi despre expresia “fii tu însuţi/însăţi”.

- Cu mare drag, cu mare drag, confirmă cu voce tremurândă fetiţa.

Din acea zi, fiecare obiect, plantă, vieţuitoare, om a învăţat că nu e bine să tânjească să fie altceva.

Există o poveste în tot ce ne înconjoară.

- Chiar şi în lacrimi sau în picăturile de ploaie, şopti fetiţa?

- Chiar şi în ele… dar despre povestea lor, cât de curând, afirmă vântul, mângâindu-i blând creştetul.

Luna a zâmbit, suflând linişte şi vise frumoase peste copila cât păstaia de fasole.

-         Vei creşte, copilă isteaţă. Dormi în pace. Somn  uşor!

Rugaciune la ziua de nastere sau a numelui

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea a-Ti multumi cu vrednicie pentru viata ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din intunericul nefiintei si viata mea este un dar al bunatatii Tale. Tu, care m-ai pazit pana acum, ma sprijineste în necazuri si întampina trebuintele mele. Tu esti cela ce priveghezi asupra mea, indreptezi pasii mei în calea binelui si ma aperi de ispite. Cand ma ratacesc, Tu ma intorci in calea poruncilor Tale; cand ma poticnesc, Tu ma sprijinesti; cand cad, Tu ma ridici si cand pacatuiesc, Tu ma intorci si-mi deschizi parintestile Tale brate. O, cat de multe sunt indatoririle mele catre Tine, pentru ca mi-ai dat viata si mi-ai dat in toate zilele semne despre parinteasca Ta bunatate si îngrijire. Plin dar de vie recunostinta, Tie iti inchin toate zilele vietii mele si mai ales aceasta zi de sarbatoare pentru mine, si ma rog cu umilinta ca bunatatea Ta sa nu ma paraseasca în tot timpul vietii mele si intelepciunea Ta sa ma povatuiasca totdeauna in calea binelui si fericirii, pentru rugaciunile si mijlocirile Sfantului (al carui nume il porti) si ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.